Miss Moscova este convinsă că Bosnia și Herțegovina este capitala României

Data publicare: Miercuri, 02 August, 2023 Total: 774 accesari

Miss Moscova este convinsă că Bosnia și Herțegovina este capitala României

Miss Moscova 2023 s-a făcut de râs în cadrul unei emisiuni televizate din Rusia când a fost întrebată care este capitala României.

 

Angelina Brezhenskaya, un model și prezentatoare TV în vârstă de 25 de ani, a fost aleasă drept cea mai frumoasă femeie din Moscova la finalul lunii iunie, potrivit Obozrevatel.

 

Ea a fost invitată recent la o populară emisiune TV, prezentată de comediantul Pavel Volya. Prezentatorul a provocat-o pe Miss Moscova 2023 să răspundă la câteva întrebări, iar momentul a devenit viral pe rețelele de socializare.

 

Prezentatorul a decis să îi testeze cunoștințele de geografie și a întrebat-o „Care este capitala României?”. În plus, i-a sugerat sarcastic că răspunsul corect este „Polonia”.

 

„Nu este Bosnia și Herțegovina?”, a răspuns Miss Moscova 2023.

 

Prezentatorul a reacționat ironic: „Absolut! Rescrieți manualele de geografie!”.

 

Complet nedumerită, tânăra de 25 a întrebat dacă nu acesta este răspunsul corect.

 

Volya a explicat: „Bineînțeles că nu. Ai numit o țară. E București!”

 

Sursa: Obozrevatel