Gheorghe FALCĂ (PPE): „Socialiștii europeni vor să sărăcească și să împovăreze cetățeanul european.”

Data publicare: Vineri, 26 Mai, 2023 Total: 703 accesari

Gheorghe FALCĂ (PPE): „Socialiștii europeni vor să sărăcească și să împovăreze cetățeanul european.”

Europarlamentarul PPE, Gheorghe FALCĂ atrage un semnal de alarmă cu privire la modificarea legislației pentru restaurarea naturii. Eurodeputatul subliniază că întreg grupul PPE din Parlamentul European „îi cere vicepreședintelui Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, să retragă propunerea de lege pentru restaurarea naturii, după ce Comisia pentru pescuit a Parlamentului a respins legislația planificată pentru vot în această săptămână. Comisia pentru Agricultură a Parlamentului a votat marți, 23 mai împotriva aceleiași legi”.

 

Gheorghe FALCĂ transmite în mod clar: „Două comisii parlamentare au votat acum pentru respingerea propunerii de refacere a naturii. Acesta este un semnal de alară și arată că Parlamentul nu dorește să accepte o propunere care doar crește costurile și insecuritatea pentru fermieri, pescari și consumatori. Susținem biodiversitatea, dar această propunere nu este adecvată scopului și ar trebui retrasă în urma voturilor decisive din două comisii parlamentare”.

 

Europalamentarul a mai spus: „Vrem să protejăm și să refacem natura, dar trebuie să lucrăm efectiv în realitate, astfel încât obiectivele să fie fezabile și toate părțile interesate să le poată atinge.”

 

Referindu-se la reglementările legate de refacerea naturii, FALCĂ subliniază: „În prezent, există până la 23 de reglementări legate de refacerea naturii și mai mult de 40 de texte care țin cont de comunicări, strategii și reglementări. Încă un text suplimentar nu va aduce nicio valoare adăugată. Comisia Europeană ar fi trebuit să facă alte sugestii care să creeze coerență cu legislația existentă. Vrem să ajutăm statele membre să restabilească ecosistemele, asigurând în același timp locuri de muncă, în special în sectoare precum sectorul agriculturii sau pescuitului din UE, care s-a dovedit a fi strategic, asigurând securitatea alimentară în Europa în timpul Brexit-ului, a pandemiei de COVID și a războiului din Ucraina. Sectorul pescuitului european este mai durabil decât sectorul pescuitului în majoritatea țărilor terțe”.

 

În cazul în care legislația nu va fi retrasă, aceasta va fi votată în iunie de către comisia de mediu, care este comisia principală pentru propunere. „Socialiștii europeni vor să sărăcească și să împovăreze cetățeanul european în numele protejării mediului. Grupul PPE este angajat în aceste eforturi care vizează reducerea emisiilor de carbon, dar nu cu orice preț, nu putem distruge locuri de muncă și industrii”.