Atelier DARV: artă AR în spațiul public

Data publicare: Miercuri, 24 Mai, 2023 Total: 467 accesari

Atelier DARV: artă AR în spațiul public

Vreme de cinci zile, elevii de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad și studenții de la Facultatea de Design din cadrul UAV Arad au parte de o experiență artistică provocatoare și interesantă. Este vorba despre „Atelierul de Artă AR”, coordonat de artiști din colectivul DARV (Linz, Austria). Un demers în cadrul căruia, foarte tinerii creatori, cu ajutorul mentorilor, pun la punct proiecte artistice și le implementează în realitate augmentată. Rezultatul zilelor de creație ajunge în fața privitorilor vineri, 26 mai, când, de la ora 18.00, are loc, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, vernisajul expoziției „Atelier DARV: artă AR în spațiul public”. Intrarea la eveniment este liberă.

Performance-uri, obiecte și instalații de artă vor face conexiuni neașteptate între lumea reală și cea virtuală. Elevii și studenții participanți, împreună cu artiștii invitați, se vor concentra asupra schimbărilor climatice din Arad, care vor fi abordate prin mijloace analogice și digitale. Scopul demersului este creșterea gradului de conștientizare în privința schimbărilor climatice.” – spun organizatorii evenimentului.

Atelierul este conceput, condus, implementat și co-organizat de DARV Collective format din Violeta Ivanova (artist conceptual), Mihaela Kavdanska (artist media) și Florian Weinrich (programator).

Parteneri în proiect sunt Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad, Facultatea de Design din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” Arad și Consiliul Județean Arad prin Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad

Expoziția „Atelier DARV: artă AR în spațiul public” face parte din proiectului Post-educația. Pedagogii ale crizei, care este o componentă a traseului „Orizonturile Cunoașterii” (dezvoltat de Asociația Doar Mâine, Minitremu, Asociația Foc și Pară și Kinema Ikon) din cadrul Programului Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Complexul Muzeal Arad și Forumul Cultural Austriac București.

Mai multe date despre proiect:

https://posteducatia.ro/event/pedagogii-ale-crizei-2-arta-ar-cu-darv/

https://darv.org/