Incendiu izbucnit la un garaj în Vinga, localizat și lichidat prompt de pompierii arădeni

Data publicare: Marti, 23 Mai, 2023 Total: 579 accesari

Incendiu izbucnit la un garaj în  Vinga, localizat și lichidat prompt de pompierii arădeni

Azi după masă, 23 mai, în jurul orei 16.00 a izbucnit un incendiu la un garaj din Vingaa.

 

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, cu sprijinul SVSU Vinga.

 

Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 20 de mp la nivelul garajului, cu degajări de fum și posibilitate de propagare la clădirea învecinată.

 

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, iar în urma acestuia au ars materiale depozitate în garaj, constând în unelte gospodărești, precum și 2 mp din acoperiș.

 

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.