Secția Arad a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna supusă evaluarii în vederea acreditării externe

Data publicare: Marti, 23 Mai, 2023 Total: 660 accesari

Secția Arad a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna supusă evaluarii în vederea acreditării externe

În perioada 18-19 mai 2023 Secția Arad a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) Târgu Ocna s-a aflat în proces de evaluare externă realizată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) în vederea acreditării ca instituție de învățământ nivel postliceal, de către o comisie compusă din doi experți din cadrul ARACIP și un inspector din cadrul ISJ Arad.

Ca urmare a procesului de evaluare, experții ARACIP au constatat că Secția Arad îndeplinește toate condițiile legale pentru a primi acreditarea, consemnându-se o multitudine de aspecte pozitive dintre care amintim: raportul de promovare al examenului de acordare a competențelor profesionale pe ultimele trei serii de școlarizare este de 100%, demersul didactic al Secției Arad se concentrează pe satisfacerea nevoilor de dezvoltare profesională și personală, de pregătire, instruire și educație, a beneficiarului direct ce urmează să devină viitorul agent de penitenciare, precum și faptul ca Secția Arad a SNPAP Tg. Ocna este singura structură de învățământ postliceal de pregătire a agenților de penitenciare din zona de vest a țării deservind aproximativ 11 județe.



Secția Arad a SNPAP Tg. Ocna funcționează pe lângă Centrul de Formare Profesională aparținând Penitenciarului Arad încă din anul 2011, când s-a pregătit prima generație de elevi, iar din anul 2016 o medie de 60 de elevi ai Școlii de la Tg. Ocna sunt școlarizați de Structura de la Arad, care a  devenit secție a SNPAP Tg. Ocna și este un motiv de mândrie faptul că șefii de promoție din ultimii 2 ani școlari au fost dintre elevii care au urmat cursurile în cadrul Secției Arad a SNPAP Tg. Ocna.

Acest aspect alături de rezultatele evaluării ARACIP confirmă faptul că Secția Arad se ridică la standardele impuse de Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna