"Expoziție aniversară -depănare de amintiri". 78 de ani de la înființarea clubului de fotbal UTA

Data publicare: Marti, 25 Aprilie, 2023 Total: 1441 accesari

"Expoziție aniversară -depănare de amintiri". 78 de ani de la înființarea clubului de fotbal UTA

Forfotă la intrarea în Sala Clio ieri seară (24 aprilie). Fiindcă era o imagine mai rar întâlnită, mi-am parcat mașina prin apropiere pentru a înțelege mai bine motivul.     

 

Salutând-o cu un zâmbet discret pe doamna de la intrare, am intrat curios printre cei prezenți . Afișul de pe ușă anunța scopul organizării acestui vernisaj: 78 de ani de la înființarea clubului de fotbal UTA, emblema orașului.

 

Iubitori de sport în general, dar mai ales cei care îndrăgesc această echipă, alții curioși ca mine, copii și părinți, organizatorii, reprezentați ai tribunei, au admirat exponatele aranjate cu grijă în vitrine. Fotografiile bine realizate au surprins momente emoționante, bucuriile după obținerea victoriei, dar și lacrimile in urma unor eșecuri. Trofeele obținute de-alungul timpului conving orice persoană că echipa a avut un palmares deloc neglijabil .

 

S-a spus într-un discurs că "Bătrâna Doamnă” a ajuns la o vârstă înaintată deja. Și mi-a atras atenția încă o remarcă: ”Amintirile, dacă le ai, nu le poți cumpăra”. Evident nici nu le vinzi, le împărtășești cu cei dragi. S-a amintit că,  în prezent, echipa nu trece tocmai momente de glorie, dar poate fi sprijinită pentru a supraviețui impasului.

 

Sportul antrenează mușchii, o echipă alcătuită din personalități diferite lucrează din greu pentru atingerea unui obiectiv comun, antrenorul implementează o strategie cât mai apropiată de acesta, spectatorii aplaudă și suspină în urma acțiunilor observate: iată filmul unei societăți contemporane.

 

Expoziția mai poate fi urmărită în următoarele zile, până pe 26 aprilie. Am plecat satisfăcut. Istoria se scrie, prezentul se trăiește, viitorul îl sperăm.

 

Unitate

Transparență

Atitudine

 

Material realizat de Stelian Deaconu