Alături de Poliție și Jandarmeria Arad recrutează candidați pentru școlile militare

Data publicare: Sambata, 22 Aprilie, 2023 Total: 1095 accesari

Alături de Poliție și Jandarmeria Arad recrutează candidați pentru școlile militare

În perioada 20 aprilie - 05 mai a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru tinerii care doresc să urmeze o carieră militară în Jandarmeria Română, astfel:

 

•           La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”  Drăgășani  sunt scoase la concurs un număr de 350 locuri, din care 3 sunt destinate  cetățenilor  de etnie romă, iar 3 celor de altă minoritate.

•           La Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni sunt scoase la concurs 350 locuri, din care 3 sunt destinate cetățenilor de etnie romă, iar 3 celor  de altă minoritate.

 

Pentru a urma cursurile Școlilor Militare ale Jandarmeriei Române trebuie îndeplinite anumite condiții care pot fi consultate pe site-ul www.jandarmeriaarad.ro, pe www.jandarmeriafalticeni.ro, respectiv www.scoaladragasani.ro. 

   

Cerererile de înscriere se depun până în data de 05 mai a.c., exclusiv în format electronic pe adresa de e-mail resurseumane@jandarmeriaarad.ro  inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, iar data limită de depunere a dosarelor în volum complet este 15 mai, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 15.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, str. Jandarmeriei nr.1-3, comuna Vladimirescu.

 

Mai multe informații pot fi obținute accesând site-ul www.jandarmeriaarad.ro.