Un mastodont de 133 de tone și lung de 30 de metri va traversa Aradul

Data publicare: Luni, 20 Martie, 2023 Total: 1269 accesari

Un mastodont de 133 de tone și lung de 30 de metri va traversa Aradul

În perioada 20 - 27 martie, se va desfășura un transport agabaritic pe traseul: Sibiu – A1 – Holdea – Nădlac II PTF.

 

Vehiculul transportă un agregat. Lățimea maximă a vehiculului este 3,70 m, masa totală 133,95 tone, lungime 30 m, înălțime 4,40 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic.

 

În conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră. Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră.

 

Vehiculul va fi însoțit de autovehicule de însoțire autorizate și de echipaje ale poliției rutiere.