După ce ieri 2 trenuri s-au ciocnit la intrarea în gara Roșiori Nord, în această după amiază 2 avioane Wizz Air au intrat în coliziune pe aeroportul din Suceava

Data publicare: Marti, 14 Martie, 2023 Total: 698 accesari

După ce ieri 2 trenuri s-au ciocnit la intrarea în gara Roșiori Nord, în această după amiază 2 avioane Wizz Air au intrat în coliziune pe aeroportul din Suceava

În această după amiază, 14 martie, în jurul orei 14.40, 2 avioane ale companiei Wizz Air care se aflau pe pista aeroportului s-au ciocnit ușor în timpul unor manevre, aripa unui avion lovind partea din spate a celuilalt.

 

În unul dintre avioane care urma să decoleze spre Dortmund se aflau 174 de passageri care, din primele informații, sunt teferi.

 

În urma impactului zborul a fost anulat, iar pasagerii au fost debarcați din avion.

 

Vă reamintim că doar cu o zi înainte, luni, 13 martie, un tren de călători care circula pe ruta Arad – București a intrat în ultimul vagon al unui tren de marfă care transporta mașini iar 4 călători au ajuns răniți la spital.

 

Menționăm că deși inițial reprezentanții CFR Călători au afirmat că trenul de persoane n-ar fi intrat în coliziune cu marfarul, aceștia după 6 ore au rectificat declarația, recunoscând producerea impactului.