Puțini dar ”răi”. Polițiștii rutieri arădeni au aplicat aproape 500 de amenzi în doar 3 zile

Data publicare: Luni, 13 Martie, 2023 Total: 621 accesari

Puțini dar ”răi”. Polițiștii rutieri arădeni au aplicat aproape 500 de amenzi în doar 3 zile

În ultimele 72 de ore, polițiștii rutieri arădeni, au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea de către conducătorii auto a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

 

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 495 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 213.440 de lei, din care 244 pentru nerespectarea vitezei regulamentare în localități și în afara acestora.

 

Au fost reținute 32 de permise de conducere și retrase 10 certificate de înmatriculare.

 

Se recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.