Lidl deschide un magazin la Vladimirescu

Data publicare: Joi, 09 Martie, 2023 Total: 3092 accesari

Lidl deschide un magazin la Vladimirescu

La Vladimirescu se deschide un magazin Lidl și o galerie comercială, informează Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean, care a semnat certificatul de urbanism pentru extinderea și creșterea capacității rețelei de energie electrică, o lucrare care va deservi cele două noi investiții în comună.

 

De fiecare dată când semnez un certificat de urbanism, fie că e vorba de investiții publice sau private, știu că acest lucru înseamnă dezvoltare. Ceea ce se transpune, practic, în noi locuri de muncă, în confortul arădenilor, în creșterea standardului de viață. Vladimirescu este una dintre comunele cele mai dezvoltate din vestul României, iar această dublă investiție nu face decât să confirme acest lucru”, a afirmat Iustin Cionca.

 

În completare, Mihai Mag, primarul comunei Vladimirescu, a subliniat că dezvoltarea unei comunități are ca bază investițiile publice, care aduc cu sine și aportul capitalului privat. „Comuna noastră are parte de o dezvoltare accentuată, o urbanizare firească. Această investiție, un supermarket și o galerie comercială, ne aduce un plus de confort. Prin investiții comune, ale noastre, locale și ale Consiliului Județean, creăm oportunități pentru mediul privat, ca să vină, de asemenea, cu alte investiții. De altfel, investițiile ce se demarează acum nu sunt singurele ce vizează comuna noastră. Un alt lanț de supermarketuri investește, de asemenea, în comuna Vladimirescu”, a afirmat Mihai Mag, primarul comunei Vladimirescu.

 

Prin această investiție în domeniul energiei electrice, se vor realiza două noi puncte de alimentare, cât și rețeaua de alimentare aferentă, care va face legătura cu postul de transformare. Lucrarea efectuată de  Enel va deservi cele două noi investiții din Vladimirescu: un supermarket și o galerie comercială.