A murit filozoful și scriitorul Mihai Șora, la vârsta de 106 ani

Data publicare: Duminica, 26 Februarie, 2023 Total: 491 accesari

A murit filozoful și scriitorul Mihai Șora, la vârsta de 106 ani

Filozoful și scriitorul Mihai Șora s-a stins din viață pe 25 februarie, potrivit anunțului postat pe contul său oficial de facebook. Șora avea vârsta de 106 ani.

 

Mihai Șora a fost primul ministru al educației după căderea comunismului, a fost considerat un reper pentru lumea intelectuală a României. A fost mereu prezent la protestele din Piața Victoriei, în 2017 – 2018.

 

A urmat studii de filozofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre alții, pe Nae Ionescu, după care a plecat la Paris, unde a obținut titlul de doctor în filozofie, devenind pentru o vreme cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. 

 

Revenit în țară, s-a dedicat unei vaste activități editoriale, regândind din temelii colecția „Biblioteca pentru toți”, în care vor apărea în deceniile șapte, opt și nouă cele mai importante cărți ale culturii universal.

 

După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern Petre Roman (30 decembrie 1989 – 28 iunie 1990). Șora a declarat că și-a dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că a refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai.

 

Foto: Facebook.com