Rezultatele investigațiilor radiologice și imagistice la un click distanță la Spitalului Județean Arad

Data publicare: Joi, 23 Februarie, 2023 Total: 695 accesari

Rezultatele investigațiilor radiologice și imagistice la un click distanță la Spitalului Județean Arad

De astăzi, 23 februarie, rezultatele investigațiilor efectuate la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală – radiografii, tomografii computerizate, RMN – pot fi vizualizate la un click distanță

 

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pune la dispoziția cetățenilor care și-au efectuat sau își vor efectua investigații Rx sau imagistice o variantă simplă de a accesa, de acasă, fiecare investigație realizată în laboratorul de specialitate al unității medicale.

 

Ne-am dorit să implementăm acest serviciu pentru a veni în sprijinul pacienților care apelează la spital pentru efectuarea acestor investigații. Sunt cazuri în care pacienții nu își mai găsesc investigațiile primite în momentul efectuării acestora, iar pentru a le prezenta medicilor de specialitate sunt nevoiți să revină la spital, să completeze un formular și mai apoi să aștepte eliberarea unei copii. Considerăm că prin intermediul portalului on-line este mult mai simplu să avem la dispoziție, rezultatele investigațiilor noastre mai ales că după prima conectare avem acces oricând și de oriunde la acestea”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.

 

Pentru a accesa investigațiile efectuate, persoanele interesate trebuie să precizeze, în momentul programării sau ulterior, la Biroul de Programări, o adresă de e-mail activă respectiv numărul de telefon.

 

Pe prima pagină a site-ului scjarad.ro există o rubrică denumită „Vezi aici investigațiile radiologice și imagistice” care intermediază accesul către portalul de autentificare.  Mai apoi, apăsând butonul „ACCESEAZĂ”, veți fi redirecționați către portalul de autentificare unde va trebui să introduceți CNP-ul dumneavoastră. După apăsarea butonului „TRIMITE” veți primi prin e-mail un cod de acces cu ajutorul căruia veți putea accesa investigațiile radiologice și imagistice efectuate în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală.