Razie de amploare a polițiștilor rutieri arădeni în urma căreia 27 de șoferi au rămas pietoni

Data publicare: Duminica, 19 Februarie, 2023 Total: 2974 accesari

Razie de amploare a polițiștilor rutieri arădeni în urma căreia 27 de șoferi au rămas pietoni

Polițiștii rutieri și de ordine publică, din municipiul și județul Arad, au desfășurat la sfârșitul acestei săptămâni, câte o acțiune cu efective mărite, în mediul rural și în mediul urban.

 

Activitățile s-au desfășurat în toate localitățile din județ, precum și în municipiu.

 

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 376 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 151.360 de lei, dintre care 146 pentru depășirea vitezei legale de deplasare, 23 pentru utilizarea telefonului mobil, la volan, 5 pentru conducere sub influența alcoolului (îmbibație alcoolică de până la 0,39 mg./l. alcool pur în aerul expirat) iar celelalte pentru alte abateri.

 

27 de conducători auto au rămas fără permis de conducere, fiind constatate de asemena 5 infracțiuni la regimul circulației rutiere, din care 3 pentru conducerea unui vehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0,40 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

 

Acțiunile polițiștilor pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județ.