Familia lui Adi Bărar i-a dat în judecată pe membrii trupei Cargo pentru interzicerea folosirii mărcii înregistrate la OSIM

Data publicare: Marti, 31 Ianuarie, 2023 Total: 801 accesari

Familia lui Adi Bărar i-a dat în judecată pe membrii trupei Cargo pentru interzicerea folosirii mărcii înregistrate la OSIM

Familia fostului lider al formației Cargo i-a dat în judecată pe actualii membri ai trupei, cerând interzicerea folosirii mărcii înregistrate de Adrian Bărar la OSIM

 

După cum a declarat Adriana Bărar, fiica fostului lider al formației, familia a încercat să ajungă la o înțelegere amiabilă, dar acest lucru nu a fost posibil.

Am încercat să ne înțelegem amiabil cu ei timp de aproape un an și jumătate, după care am trimis notificări prin avocat, nu s-a ajuns la nicio colaborare. Au continuat cu atitudinea asta de lipsă de respect față de Adi și am vrut cumva să punem punct la toată șarada asta. Am ajuns la proces din păcate. Nu e nici o situație faină și nici una ideală, dar mi se pare că i se face o mare defavoare tatălui meu și nu i se respectă tot ceea ce a creat și a făcut ca și fondator Cargo.

Aș vrea să fac dreptate pe partea asta. Stingerea conflictului ar fi să ajungem la o înțelegere… asta la modul ideal. Ne-a mai deranjat foarte tare este că ei au încercat să înregistreze marca Cargo pe numele lor la OSIM, cu toate că era înregistrată pe Adi Bărar în 2004, fără ca ei să conteste acest lucru de-a lungul anilor. Au depus cererea de înregistrare anul trecut în iarnă, noi am depus o opoziție în acest sens și le-a fost respinsă cererea de înregistrare.

Am discutat și despre o posibilă licențiere a mărcii, dar avocații lor nu mi-au mai răspuns și cumva a rămas în aer toată treaba asta, ei și-au văzut de treaba lor
, a declarat Adriana Bărar pentru pressalert.ro

 

Contactat de Ghidul Arădean, solistul trupei Cargo, Adrian Igrișan, a spus că deocamdată nu dorește să facă nicio declarație pe această temă.

 

Fondatorul trupei Cargo, Adrian Armand Bărar, a decedat răpus de covid în data de 8 martie 2021.

Sursa: pressalert.ro / Zoltan Varga