Aproape 2000 de cazuri de infecții respiratorii acute, dar doar 2 de gripă, înregistrate săptămâna trecută în județul Arad

Data publicare: Marti, 31 Ianuarie, 2023 Total: 470 accesari

Aproape 2000 de cazuri de infecții respiratorii acute, dar doar 2 de gripă, înregistrate săptămâna trecută în județul Arad

În săptămâna 23 – 29 ianuarie s-au înregistrat un total de 1973 de cazuri de IACRS (infecții acute ale căilor respiratorii superioare) dintre care 47 persoane au fost internate, 257 de cazuri de pneumonii, dintre care 59 internări și 2 cazuri de gripă cu 1 internare. Din cele 2 cazuri de gripă raportate, 1 caz a fost pozitiv pe RT-PCR, iar 1 caz este de gripă clinică.

 

În ceea ce privește IACRS, cele mai multe cazuri au fost la categoriile de vârstă 5-14 ani (614 cazuri), urmat de 15-49 ani (539 cazuri), 2-4 ani (330 cazuri) si 0-1 ani (209 cazuri). Cele mai puține cazuri au fost la categoriile de vârstă 50-64 ani cu un număr de 148 cazuri, respectiv > 65 ani cu 133 de cazuri. Cele mai multe internări au fost la categoria de vârstă 0-1 ani - 13 cazuri, respectiv > 65 ani – 10 cazuri.

 

Referitor la pneumonii, cele mai multe cazuri au fost înregistrate la categoriile de vârstă 15-49 ani (70 cazuri), urmat de >65 ani (50 cazuri ), 50-64 ani (39 cazuri) si 5-14 ani (44 cazuri). Cele mai puține au fost la categoria de vârstă 2-4 ani (33 cazuri) si 0-1 ani (21 cazuri). Cele mai multe internări au fost la categoriile de vârstă 2-4 ani –15, respectiv >65 ani – 15 cazuri.

 

Cu privire la cazurile de gripă, acestea au fost înregistrate la categoriile de vârstă 2-4 ani (1 caz) și 5-14 ani (1 caz), iar internarea a fost la categoria de vârstă 2-4 ani.