29 ianuarie - Ziua Internațională a Automobilului. Primul automobil românesc a fost produs la fabrica Marta din Arad

Data publicare: Duminica, 29 Ianuarie, 2023 Total: 1005 accesari

29 ianuarie - Ziua Internațională a Automobilului. Primul automobil românesc a fost produs la fabrica Marta din Arad

Istoria automobilului începe în 1769, odată cu crearea automobilului cu motor cu abur și care putea transporta persoane la bord. În 1806, apar vehiculele dotate cu motoare cu ardere internă care funcționau cu combustibil lichid. În jurul anului 1900, apar și vehiculele cu motor electric.

 

Primul automobil, construit de inginerul german Karl Benz în anul 1885, s-a numit Motorwagen şi era vehicul propulsat de un motor cu explozie în patru timpi, alimentat cu benzină. Costase 1000 de dolari, echivalentul a 26337 dolari în 2016.

 

Automobilul demara greu, scotea un zgomot infernal şi un nor de fum gros şi urât. Pentru a porni, motorul trebuia încalzit mai întai cu apă fierbinte, iar apoi, în timp ce şoferul manevra pornirea, vehiculul trebuia împins pâna când pistoanele ajungeau să funcţioneze singure.

 

În privinţa primului producător auto din ţara noastră părerile sunt împărţite şi există o întreagă dezbatere pe această temă.

 

În anul 1908 sau 1909 (datele existente nu sunt prea clare) este înfiinţată la Arad fabrica Marta (Magyar Automobil Részvény Társaság Arad) fiind o sucursală a companiei americane Westinghouse. Aici încep să fie produse mai multe tipuri de automobile printre ele fiind şi primul automobil care purta numele fabricii. Dar pe atunci Aradul făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

 

După terminarea Primului Război Mondial, Transilvania se uneşte cu România iar fabrica de la Arad își întrerupe orice legătură cu Daimler. Fabrica Marta şi cea de vagoane Weitzer se unesc sub denumirea Societatea Astra. Noua companie începe să producă autoturisme şi camioane.
Viaţa fabricii nu durează decât doi ani, în 1912 compania Westinghouse dă faliment. Fabrica este preluată de Austro Daimler.


În anul 1926 are loc o nouă schimbare majoră a fabricii Marta. Fabrica este demontată bucată cu bucată şi mutată la Braşov unde este înfiinţată Întreprinderea Aeronautică Română (IAR).

 

După Al Doilea Razboi Mondial, când si teritoriul actual a fost stabilit, tara noastră a început să intre în contact cu producția de vehicule. La început, timid, după care în fortă, devenind una din tările cu cea mai mare producție din estul Europei.

 

A doua varinată a poveştii este că Malaxa ar fi fost cel care a fabricat primul autoturism 100% românesc. Conform celei de-a doua variante Malaxa a construit în 1945 la Reşiţa un autoturism cu ajutorul inginerilor de la IAR.

 

Cert este că un lider rus (o variantă spune că ar fi vorba de Leonid Brejnev), a fost impresionat de maşina lui Malaxa, drept care toată linia de asamblare de la Reşiţa este mutată la ruşi.
După ruperea de influenţa sovieticilor după venirea lui Nicolae Ceauşescu se parafează colaborarea cu Renault iar în 1968 începe producerea de automobile Dacia la Colibaşi. Maşinile însă erau numai asamblate, piesele fiind fabricate în Franţa.

 

Sursa: Olga Stancu