Este nevoie de o nouă abordare pentru evenimentele publice la Arad

Data publicare: Joi, 19 Ianuarie, 2023 Total: 1107 accesari

Este nevoie de o nouă abordare pentru evenimentele publice la Arad

Anii care urmează vor aduce la Arad investiții fără precedent în infrastructură, în special din fonduri europene. În afara acestor investiții, arădenii așteaptă și ridicarea la un alt nivel a evenimentelor publice organizate la Arad, consideră președintele PNL Municipiul Arad, Sergiu Bîlcea.

 

„Calitatea vieții într-un oraș este dată și de evenimentele publice, în care comunitatea se adună și sărbătorește. Am discutat cu mulți arădeni, tineri în special, care ar dori o abordare nouă, concepte noi pentru evenimentele publice susținute de administrația locală. Oamenii vor să ieșim din cadrele ultimilor ani și să avem evenimente care reușesc să surprindă și să încânte. Am pus această problemă zilele trecute împreună cu colegii liberali din consiliul local și credem că schimbarea imaginii Aradului despre care vorbim și care are mai multe aspecte, trebuie să includă și o redefinire a evenimentelor publice, pentru a fi mai atractive și pentru a răspunde așteptărilor arădenilor”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.