Percheziții la Hălmăgel la locuința a 2 tineri presupuși braconieri

Data publicare: Miercuri, 18 Ianuarie, 2023 Total: 8278 accesari

Percheziții la Hălmăgel la locuința a 2 tineri presupuși braconieri

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Subsanțe Periculoase, împreună cu cei ai Poliției orașului Sebiș, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au pus în aplicare, în data de 17 ianuarie, un mandat de percheziție, la domiciliile a doi tineri de 24 și 18 ani, din Hălmăgel.

 

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, o matriță pentru confecționarea cartușelor de vânătoare, un cartuș de calibrul 12, 2 capcane neautorizate (lațuri) și 14 trofee de cerb, căprior și mistreț.

 

Cercetările sunt continuate într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

foto cu rol ilustrativ