O pensionară din Bocsig s-a urcat beată la volan și a intrat cu mașina în șanț. Acum se simte rușinată în fața nepoților

Data publicare: Luni, 09 Ianuarie, 2023 Total: 5234 accesari

O pensionară din Bocsig s-a urcat beată la volan și a intrat cu mașina în șanț. Acum se simte rușinată în fața nepoților

Duminică, 8 ianuarie, polițiștii Secției 5 Rurală Ineu au fost sesizați despre prezența unui autoturism, derapat într-un șant, pe D.C. 16, între Bocsig și Răpsig.

 

Din cercetări, a reieșit că în aceeași zi, în jurul orei 13,40, o femeie de 65 de ani, din Bocsig, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, derapând în  șanț.

 

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,79 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

 

Femeia s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice și cu rușinea față de proprii copii și nepoți.