Școala se reia în stare de alertă epidemică pentru gripa sezonieră

Data publicare: Luni, 09 Ianuarie, 2023 Total: 474 accesari

Școala se reia în stare de alertă epidemică pentru gripa sezonieră

Școlile și grădinițele se redeschid, de luni, 9 ianuarie,așa cum era planificat, iar Ministerul Educației a transmis mai multe recomandări, în contextul numărului mare de cazuri de gripă.

 

Astfel, este recomandată purtarea măștii de către elevi și cadrele didactice, iar la începutul cursurilor profesorii să facă un „triaj observațional” al elevilor, astfel încât cei care sunt bolnavi să fie trimiși acasă. Pentru prima dată, structura anului şcolar include cinci module de învăţare, în loc de semestre, şi cinci vacanţe, iar din 9 ianuarie elevii încep cel de al treilea modul.

 

Reînceperea cursurilor în învățământul preuniversitar, pe 9 ianuarie 2023, presupune o atenție sporită în ceea ce privește ambientul școlar și condițiile în care se desfășoară procesul didactic mai ales în contextul instituirii, la nivel național, a stării de alertă epidemiologică determinate de gripă.

 

Următoarea vacanţă va dura o săptămână și va fi stabilită în perioada 6 – 26 februarie, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti.

 

Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.