Trei noi proiecte finanțate prin PNRR la Buteni

Data publicare: Vineri, 06 Ianuarie, 2023 Total: 585 accesari

Trei noi proiecte finanțate prin PNRR la Buteni

Primarul comunei Buteni, Mircea Braiți, a semnat joi, 05 iianuarie, la București primul proiect câștigat din cele trei depuse pe Componenta 10 – Fondul Local. Investiția presupune amenajarea unei piste de biciclete pe intravilanul localităților Păulian și Berindia, în lungime de 1,91 km, cu o lățime de 2 metri (pe partea stângă direcția Păulian - Berindia), proiect în valoare de 191.000 Euro, ca parte eligibila prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Celelalte două proiecte câștigate vor fi semnate în următoarea perioadă. Este vorba despre două stații de încărcare electrice FAST CHARGE, în valoare de 25.000 de lei fiecare. Ele vor fi amplasate pe DN79A, în parcarea din fața Căminului Cultural Buteni și lângă drumul DJ793, în parcarea WOLF. Cel de-al treilea proiect constă în amplasarea de camere de supraveghere video în toate satele comunei, achiziționarea de mobilier urban inteligent, extinderea WI-FI în comună, automatizarea sistemelor de irigații pentru cele două parcuri din fața primăriei și achiziționarea unei drone pentru inspectarea teritoriului”, a declarat Mircea Braiți, primarul comunei Buteni.

 

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a adăugat: „Felicitări echipei administrative de la Buteni, condusă de primarul Mircea Braiți! Aceste proiecte se adaugă investițiilor majore care au transformat comuna. Consiliul Județean este un partener fidel al administrațiilor locale și vom contribui ori de câte ori este necesar la realizarea obiectivelor propuse de orașele și comunele din județ!”

 

Cele trei proiecte finanțate din fonduri PNRR  au valoarea totală de 374.000 euro.