Ce înseamnă să fii prost în fotbal – să iei gol în ultima secundă de joc după ce ai condus ostilitățile o întreagă partidă. Pe mocirla din Arad, UTA – Rapid 1 - 1

Data publicare: Luni, 19 Decembrie, 2022 Total: 4008 accesari

Ce înseamnă să fii prost în fotbal – să iei gol în ultima secundă de joc după ce ai condus ostilitățile o întreagă partidă. Pe mocirla din Arad, UTA – Rapid 1 - 1

După ce am vizionat o super partidă, cea dintre Argentina și Franța, tare greu a fost să urmăresc întâlnirea dintre UTA și Rapid, diferența de nivel fotbalistic fiind izbitoare.

 

Dar nu numai calitatea fotbalului așa zisei Superligi lasă de dorit ci și starea groaznică a unor gazoane, cel de pe arena Francisc Neuman, alături de cel de pe Cluj Arena fiind în fruntea topului de gen.

 

E dificil să joci astfel fotbal pe un teren desfundat și la temperatura înghețului. Ca urmare spectacol n-a fost la Arad, ci mai mult o luptă surdă între cele 2 echipe, UTA fiind de această dată vioara întâi în majoritatea timpului de joc.



Iar când mă bucuram și eu de posibila victorie pe care n-am mai văzut-o din etapa a 10- a dacă nu mă înșel, iaca hop ai noștri cu gândul la cele 3 puncte fac greșeli în lanț și când nimeni nu se mai aștepta, feroviarii obțin la ultima fază de joc un penalty în urma faultului stupid comis de Maxim asupra lui Dragoș Grigore, lovitura de pedeapsă fiind reușită de Dugandzic și s-a terminat totul.

 

UTA încheie astfel sezonul de toamnă pe penultima poziție în clasament, dar diferența de puncte față de echipele din față este mică, iar jocul arădenilor parcă începe să prindă consistență.

 

Pentru UTA a înscris în minutul 40, Otele, care a primit o pasă lungă de la Ubbink iar pentru Rapid, Dugandzic în minutul 90+7 din penalty.

 

Formații:

 

UTA ARAD: F. Iacob - Vukcevic, Benga, Hoxhallari, Dobrescu – Cascini (Anton 86), Isac – R. Pop (Maxim 86), Ubbink, Otele (Jobello 78) – Keseru (Postolachi 60). ANTRENOR: Laszlo Balint

 

RAPID: Moldovan - Belu Iordache (Onea 78), Săpunaru, Grigore, Morais – Albu (Crepulja 45), Ciobanu, Emmers – Pănoiu (Sefer 60), Dugandzic, Ioniță II (Al. Stan 78). ANTRENOR: Adrian Mutu

 

Cartonașe galbene: Keseru 9, R. Pop 45 / D. Grigore 85, Crepulja 88

 

Arbitri: Marcel Bîrsan – Radu Adrian Ghinguleac, Mihai Marius Marica – Rareș George Vidican

 

Arbitri VAR: Horatiu Mircea Feșnic – Alexandru Cerei

 

Observator: Zoltan Szekely