CLIPA DE MONDIAL: Am rămas fără samba, dar tango-ul rămâne la putere. Thriller în Qatar. Olanda – Argentina 3 – 4 după penalty-uri

Data publicare: Sambata, 10 Decembrie, 2022 Total: 1425 accesari

CLIPA DE MONDIAL:  Am rămas fără samba, dar tango-ul rămâne la putere. Thriller în Qatar. Olanda – Argentina 3 – 4 după penalty-uri

După deziluzia produsă de eliminarea Braziliei cu câteva ore înainte, în urma unei partide în care Croația a egalat spre finalul prelungirilor la singurul șut pe poartă, iar după aceea a profitat de loteria penalty-urilor, era cât pe ce să asistăm la același scenariu în partida dintre Argentina și Olanda.

 

De fapt scenariul a fost asemănător, cu diferența că olandezii au egalat la ultima fază a prelungirilor primei reprize, în minutul 90+11, după ce au fost conduși cu 2 – 0 în minutul 75, iar în urma loviturilor de la 11 metri s-a făcut dreptate.

 

Argentina, condusă magistral de magnificul Messi, care a rezistat pe teren până la finalul nebuniei de meci, merită fără îndoială să meargă în semifinale în detrimentul unei echipe a Olandei, care doar după înscrierea primului gol prin minutul 83 a început să joace ceva fotbal.

 

Deci, prima semifinală va opune spectaculoasa echipă a Argentinei, pragmaticului team al Croației, partidă în care după părerea mea nu există o favorită certă.