Marea Unire, pe care o sărbătorim în aceste zile, s-a realizat, în primul rând, prin sacrificiul românilor, al tuturor, de la Nistru la București și de la Ploiești la Arad. Ea s-a realizat prin morții nefericitei bătălii de la Turtucaia, dar și prin eroii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, sau cei,  mulți, de pe crestele Carpaților, ori prin voința de piatră și curajul imens al patrioților transilvani de la Arad, Oradea, ori Alba Iulia, și de peste tot din Ardeal, care au pus țara lor, la care încă visau doar, mai presus de propriile vieți. Fără aceste sacrificii nimic nu ar fi fost, cred eu posibil.

 

Marea Unire s-a realizat de asemenea, în urma sacrificiului soldaților români, și printr-o guvernare liberală extrem de eficientă, printr-o diplomație liberală foarte inteligentă, care a dus la recunoașterea formală a ceea ce românii, prin sângele lor și prin faptele lor, câștigaseră deja: o țară reîntregită. Toate aceste sacrificii și toată voința noastră, ca neam, au avut nevoie și au primit, prin eforturile guvernului liberal, recunoașterea internațională a Europei, a Franței și a Marii Britanii, a Statelor Unite, fără de care, la nivel politic european, multe lucruri ar fi putut sta altfel pentru noi după Primul Război Mondial.  

 

Și ca să fiu bine înțeles: eu nu am admirație pentru nicio altă țară decât pentru țara mea, pentru România. Pot să mă uit cu interes la alte state, pot să văd și să doresc implementarea unor modele de bune practici din alte țări, dar admirație am pentru locurile mele natale, pentru că aici m-au născut părinții, pentru că aici, în România, s-au jertfit bunicii mei veterani, pentru că aici, în România, au trudit strămoșii mei. Pentru că aici se află și istoria noastră, dar și viitorul nostru, în care trebuie să credem împreună, așa cum au crezut patrioții de la 1918, în condiții mult mai grele decât cele de acum!

 

Revenind la prezent. Date statistice publicate recent de organizații internaționale arată că în ultimii douăzeci de ani, România a avut o creștere economică de aproape 800%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Desigur, punând lucrurile în perspectivă, dat fiind de unde am plecat în 1989, cu o țară distrusă de dictatura comunistă, dat fiind ce a urmat, mineriadele lui Iliescu - care aproape că ne-au șters de pe harta Europei civilizate, guvernele pesediste - care a făcut România sinonimă cu corupția și a alungat din țară milioane de români, dat fiind regimul anti Justiție al lui Dragnea, ne dăm seama că procentul obținut de țara noastră putea fi chiar mai mare.

 

Dar acest nou efort al românilor, pentru că lor li se datorează creșterea economică imensă din 2002 încoace, nu ar fi fost nici el posibil, la fel ca și Marea Unire de la 1918, fără ca țara noastră, prin voința cetățenilor ei, prin eforturile imense ale guvernării de dreapta din 1996-2000 și a celor de după epoca Iliescu, să privească iarăși spre aliații ei firești din Europa, de data asta în cadrul unei construcții politice unice, Uniunea Europeană. 

 

Eu cred că multe dintre realizările reușite de români în ultimele decenii, inclusiv cea mai mare creștere economică din UE - dublu față de cât au reușit Polonia, Cehia sau Ungaria, se datorează parcursului nostru european pe care în urmă cu doar câțiva ani, unii încă se luptau să îl distrugă! Iar unii se luptă și azi... Ele nu se datorează altcuiva decât muncii românilor, fără discuție, dar nici nu ar fi fost posibil în afara Uniunii Europene! Ce dovadă mai clară decât faptul că peste 60% dintre exporturile noastre, din rodul muncii românilor, se duc către partenerii noștri din UE?

 

În aceste două decenii, românii au avut înțelepciunea de a alege, vreme de 18 ani deja, doi președinți de dreapta, doi președinți care, în ciuda multor dificultăți, au reușit să apere dar și să promoveze cu succes exact ceea ce România avea nevoie: parcursul nostru european, garanția dezvoltării noastre. Acel parcurs început cu mult înainte de 1918, dar consfințit după război, cel anihilat de dictatura comunista de după 1945 dar și de guvernările neocomuniste ale pesediștilor, de după 1989. Nu am nicio îndoială, și am văzut ce s-a întâmplat în perioada 2017-2019, că altfel ar fi stat situația dacă la conducerea statului s-ar fi aflat altcineva. 

 

Vă puteți imagina cum ar fi arătat o Românie condusă de un Victor Ponta, sau de o Viorica Dăncilă? Vă puteți imagina cum ar fi fost, de ani de zile, să ne aflăm la periferia politică și economică a Europei? Ar mai putea cineva să numere acum milioanele de români fugiți, nu plecați, din cauza corupției și a incompetenței acestor personaje, într-o țară golită și de valori dar și de speranță? Românii au fost însă, înțelepți. De aceea am ajuns de la un PIB de sub 40 de miliarde de dolari în 2000, la unul de 300 de miliarde de dolari, anul acesta. De aceea am reușit să depășim, în sfârșit, PIB-ul unor alte state membre, precum Cehia, Ungaria, Portugalia sau Grecia și vom depăși, în curând, Finlanda!

 

Acum, în 2022, cu un președinte de dreapta recunoscut și apreciat în Europa, cu un guvern condus de un prim ministru liberal, avem, cred eu, toate motivele să privim în urmă cu mândrie și recunoștință, dar și toate motivele de a privi înainte cu încredere! 

 

Gheorghe Falcă,

Deputat în Parlamentul European, EPP