Actualizări de PUG-uri pentru 14 comune arădene

Data publicare: Vineri, 25 Noiembrie, 2022 Total: 657 accesari

Actualizări de PUG-uri pentru 14 comune arădene

În cadrul ședinței Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului și urbanism din data de 24.11.2022, au fost analizate și consultate un număr de 14 documentații P.U.G. (Plan Urbanistic General), aflate în diferite stadii de actualizare, în vederea decontării sumelor alocate de la bugetul de stat, prin Programul privind elaborarea și/sau actualizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism pentru anul 2022.

 

„Actualizarea PUG-urilor și a Regulamentelor Locale de Urbanism este foarte importantă. Practic, planul urbanistic și regulamentul sunt documente importante, care stau la baza dezvoltării fiecărei localități. Un PUG actualizat oferă o deschidere mai mare posibililor investitori, iar comunitatea locală poate să-și valorifice mai bine potențialul natural, economic și uman”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 

Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Județul Arad, următoarelor unități administrativ-teritoriale le-au fost repartizate fonduri: Apateu, Beliu, Bocsig, Conop, Dezna, Dieci, Fântânele, Felnac, Hălmăgel, Săvârșin, Secusigiu, Șagu, Șicula și Zădăreni. Suma totală alocată este de 294.760 lei.

 

Actualizarea Planului urbanistic general reprezintă revizuirea reglementărilor urbanistice, a indicatorilor urbanistici propuşi şi a prevederilor planului iniţial prin aducerea acestora în acord cu legislaţia în vigoare, tendinţele de dezvoltare şi cerinţele de dezvoltare durabilă socio-economice şi de mediu actuale, precum şi actualizarea listei de proiecte de investiţii necesare pentru implementarea viziunii de dezvoltare, în baza unor studii de specialitate şi a analizei gradului de implementare a planurilor urbanistice în vigoare şi a impactului acestora la nivelul localităţii.