Azi, 21 noiembrie, se lansează cea de-a doua ediții a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Calendar de desfășurare

Data publicare: Luni, 21 Noiembrie, 2022 Total: 606 accesari

Azi, 21 noiembrie, se lansează cea de-a doua ediții a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Calendar de desfășurare

Începând de luni, 21 noiembrie 2022, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru ”Programul naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic”.

 

Persoanele fizice au la dispoziție 5 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică începând de luni, 21 noiembrie 2022, ora 10:00.

 

După înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.

 

Calendarul de desfășurare a programului pentru această sesiune este următorul:

 

-Înscrierea persoanelor fizice în aplicație, prin crearea conturilor de utilizator (21.11.2022, ora 1000 – 25.11.2022, ora 2359);

 

-Etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 1000 - 09.12.2022, ora 2359, sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25.000 mii lei;

 

-Etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile și tabletele (12.12.2022, ora 1000 - 16.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10.000 mii lei;

 

-Etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (19.12.2022, ora 1000 – 23.12.2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15.000 mii lei.

 

Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

 

Bugetul alocat pentru cea de-a doua ediție a Programului Rabla pentru Electrocasnice este de 50 de milioane de lei, divizat pentru fiecare etapă în parte.

 

Echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt:

 

-400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;

 

-400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;

 

-400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;

 

-400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;

 

-400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;

 

-200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;

 

-500 de lei pentru laptopuri;

 

-300 de lei pentru tablete.

 

Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.

 

-Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.

 

Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiaşi an calendaristic.

 

Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului.

 

Precizăm că toate conturile comercianților, create în edițiile anterioare ale Programului, rămân valabile și pot fi utilizate și în sesiunile de anul acesta.

#AFM #programe