Un băiețel de doar 7 ani a fost omorât chiar de tatăl său care i-a tăiat gâtul din greșeală cu o drujbă

Data publicare: Joi, 17 Noiembrie, 2022 Total: 2572 accesari

Un băiețel de doar 7 ani a fost omorât chiar de tatăl său care i-a tăiat gâtul din greșeală cu o drujbă

O scenă șocantă s-a petrecut miercuri după-amiază, 16 noiembrie în localitatea Turcoaia din județul Tulcea. Un tată și-a omorât fiul de numai 7 ani, după ce l-a tăiat cu o drujbă în zona gâtului, din greșeală.

 

Tragedia s-a petrecut în timp ce bărbatul de 37 de ani tăia cu o drujbă stuf la stâna de animale, aflată în aceeași localitate. În urma leziunilor suferite, minorul a decedat. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi desfăşoară cercetări la fața locului.

 

„În după-amiaza de 16 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui incident pe raza localității Turcoaia din județul Tulcea.

 

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Turcoaia, județul Tulcea, în timp ce tăia cu un motofierăstrău mecanic, tip drujbă, stuf la stâna de animale situată în aceeași localitate, pe fondul neatenției, l-ar fi atins pe fiul său, în vârstă de 7 ani cu motofierăstrăul funcțional în zona gâtului.

 

În urma leziunilor provocate, echipajul de ambulanță sosit la fața locului a declarat decesul minorului.

 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

În continuare, polițiștii fac verificări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului”, se arată într-un comunicat IPJ Tulcea, potrivit ziaruldetulcea.ro.

foto cu rol ilustrativ