Dacă e sâmbătă, e razie pe drumurile Aradului

Data publicare: Sambata, 12 Noiembrie, 2022 Total: 699 accesari

Dacă e sâmbătă, e razie pe drumurile Aradului

Sâmbătă, 11 noiembrie, în intervalul orar 15.30-19.30 și 20.00-23.00, polițiștii arădeni au desfășurat o acțiune în sistem integrat, atât în municipiul cât și în județul Arad, pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic.

 

În urma activităților desfășurate polițiștii au aplicat 337 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 108.950 lei. Dintre acestea 106 pentru depășirea vitezei regulamentare, 99 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 14 pentru defecțiuni tehnice constatate, 8 pentru consumul de alcool la volan, 32 de sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor, iar 78 pentru alte nereguli constatate.

 

De asemenea au fost reținute 16 permise de conducere și retrase 14 certificate de înmatriculare, totodată fiind constate și 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

foto cu rol ilustrativ