Elon Musk și-a dat întâlnire cu Dracula la Castelul Bran. Mega-petrecere de Halloween cu miliardarii lumii

Data publicare: Duminica, 30 Octombrie, 2022 Total: 936 accesari

Elon Musk și-a dat întâlnire cu Dracula la Castelul Bran. Mega-petrecere de Halloween cu miliardarii lumii

Elon Musk ar ţine o mega-petrecere de Halloween la Castelul Bran din România, unde sunt invitaţi miliardari şi vedete de la Hollywood, precum Angelina Jolie, cofondatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin sau fondatorul PayPal, Peter Thiel.

 

Amplasat în Pasul  Rucăr-Bran, la 30 km de Braşov, Castelul Bran este unul dintre cele mai emblematice şi cunoscute monumente din România, căci acesta i-a adus reputaţia Transilvaniei ca locul de naştere al legendei lui Dracula. 

 

În 1211, cavalerii teutoni, un ordin religios de cruciaţi germani care s-au întors din Levant, au venit în Ţara Bârsei, regiune pe care au primit-o cadou de la regele Ungariei de atunci, Andrei al II-lea, pentru a-şi apăra regatul de invadatorii cumani şi pecenegi. 

 

Cavalerii teutoni au construit o fortăreaţă din lemn în Pasul Rucăr-Bran. Teutonii au reuşit să se opună pecenegilor şi cumanilor în a se extinde către Câmpia Pannonică, dar fortăreaţa a fost incendiată şi distrusă de invadatorii mongoli în 1242. 

 

Teutonii au fost alungaţi, iar la 19 noiembrie 1377, regele Ungariei de atunci, Ludovic I cel Mare de Anjou, a emis un document prin care acorda saxonilor braşoveni dreptul de a construi un nou castel pe o stâncă abruptă între Măgura şi Dealul Cetăţiii. Saxonii au început construirea castelului care avea să poarte numele de „Törzburg”, finalizat în 1388.

 

Castelul a devenit un hub, cu rol de vamă, în care erau transferate 3% din mărfurile din Transilvania. Mercenari, ostaşi, soldaţi englezi locuiau la castel pentru a apăra Transilvania de otomani. 

 

Seniorul castelului era ales dintre saxoni, dar din 1407, castelul a fost dat drept feudă în schimbul loialităţii de către Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, către Mircea cel Bătrân, voievodul Valahiei, şi vasalul său. 

 

După moartea voievodului în 1419, Sigismund a preluat castelul şi l-a cedat principilor Transilvaniei, iar unul dintre ei, Ioan Huniade, a apărat Transilvania de otomani. 

 

În 1459, noul voievod al Valahiei, Vlad Ţepeş, a oferit privilegii negustorilor din Braşov şi Bran în 1448, dar în 1459, a asediat castelul Bran pentru a ataca Braşovul, şi a executat saxonii care cereau creşterea taxelor vamale. Nemilos, Vlad a incendiat suburbiile Braşovului şi a executat sute de saxoni. Pe mulţi i-a tras în ţeapă, iar pe alţii i-a ars pe rug. Vestea despre voievod că era sângeros s-a împrăştiat, şi astfel a luat naştere legenda lui Dracula.

 

Scriitorul irlandez Bram Stoker a scris romanul Dracula, inspirat după poveştile despre Vlad Ţepeş, despre care se zvonea că e un vampir care bea sânge de om.


Printre puținii români care participă alături de miliardarii planetei și vedete de talie mondială la petrecerea de Halloween de la Bran se află Ovidiu Toma, CEO-ul CryptoDATA, companie românească ce activează în domenii precum securitatea cibernetică, telecomunicații criptate și inteligență artificială pentru a oferi soluții IT cu ajutorul tehnologiei Blockchain.

 

Un lucru inedit este că miliardarul Elon Musk a angajat un regizor pentru a organiza invitaților o experiență Dracula cu adevărat senzațională.

Importanta misiune de a se ocupa de catering pentru cei mai bogați oameni ai plantei, îi revine familiei Ducu, de la firma LaCasa Terra, specializată în produse românești,  notează Mediaflux.

Mai mult, conform surselor agenției, la Dracula’s Experience vor fi prezente și Dracula’s Girls, o cunoscută trupă de majorete din Târgoviște, vice-campioane europene. Nimeni nu știe deocamdată cu exactitate ce se va întâmpla în faimosul castel Bran, mai ales că tot evenimentul a fost ținut în mega-secret, iar informațiile disponibile sunt totuși limitate.

 

 


 

Sursa: Facebook
Sursa Video: TVR