Iustin Cionca: ,,Am convocat proiectanții Centurii de sud-est a municipiului și începem proiectarea”

Data publicare: Vineri, 28 Octombrie, 2022 Total: 617 accesari

Iustin Cionca: ,,Am convocat proiectanții Centurii de sud-est a municipiului și începem proiectarea”

Au început ședințele pentru proiectarea tehnică a celui mai important proiect de infrastructură rutieră al Consiliului Județean Arad: centura de sud-est a municipiului Arad! Prima ședință de lucru avut loc astăzi, 28 octombrie, la Consiliul Județean, și au participat aparatul tehnic al instituției, respectiv reprezentanții firmei PORR, cea care realizează proiectul tehnic și execuția lucrării.

 

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean, a semnat săptămâna trecută contractul pentru proiectarea tehnică şi execuţia centurii de sud-est, în prezența premierului Nicolae Ciucă și a ministrului de Interne Lucian Bode, aflați într-o vizită la Arad. Proiectul reprezintă construirea ultimului segment al inelului de centură al municipiului Arad. Astfel, Aradul va deveni primul municipiu reședință de județ care va avea un inel de centură complet. Este o lucrare în valoare de 308 milioane lei, iar termenul de finalizare este de 19 luni.

,,A trecut o săptămână de la semnarea contractului și nu avem timp de pierdut, cu atât mai mult cu cât am solicitat chiar în fața premierului viteză și calitate. Avem încredere că acest antreprenor, care este unul dintre cei mai serioși din România, va reuși să termine lucrarea chiar mai repede decât termenul prevăzut în contract. Îmi doresc o lucrare bună și rapidă, urmând ca în anul 2024 să putem circula deja pe noul inel de centură. Ca parte a strategiei noastre, menționez un nou proiect la care am început să lucrăm în această zonă. Este vorba despre un drum care să lege comuna Vladimirescu de viitorul drum expres Arad – Oradea, cel mai important proiect comun de infrastructură a unei asocieri de administrații în România, respectiv Consiliile Județene Bihor și Arad, Primăriile Oradea și Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 

Proiectul centurii de sud-est include o șosea de 11 kilometri (dotată cu pistă de biciclete), un pasaj trecere cale ferată (la Vladimirescu) și un pod peste Mureș (la Fântânele), asigurându-se legătura între două drumuri naționale DN69 Arad-Timișoara și DN7 Arad-Deva, dar și racordarea la Autostrada Nădlac-Arad-Timișoara.