Convoiul de tehnică militară franceză a Grupului de luptă al NATO intră duminică seara în România prin Vama Nădlac

Data publicare: Duminica, 23 Octombrie, 2022 Total: 547 accesari

Convoiul de tehnică militară franceză a Grupului de luptă al NATO intră duminică seara în România prin Vama Nădlac

Primul convoi cu tehnică militară franceză constând în transportoare blindate, în vederea completării mijloacelor tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence- BGFP) dislocat în Cincu, va intra duminică, 23 octombrie, în România, în jurul orei 21.00, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, județul Arad.

           
Un al doilea convoi constituit dintr-o companie de tancuri Leclerc urmează să intre în România în luna noiembrie.

Reprezentanții mass-media interesați de această activitate sunt așteptați la punctul de frontieră duminică, 23 octombrie, pentru oportunități de imagine.

           
Persoana de contact pentru detalii suplimentare: sublocotenent Octavian Corbei, tel 0744.891.810.

 

***

Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.

La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul național, integrând, pe bază rotațională, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.

BGFP contribuie la creșterea cooperării militare a României cu Franța, și, implicit, la consolidarea securității spațiului euro-atlantic pe Flancul Estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre. 


Sursa foto: Hepta