Accident mortal în zona ”Cartierul verde”. Au fost implicate un TIR și 2 autoturisme

Data publicare: Vineri, 21 Octombrie, 2022 Total: 8475 accesari

Accident mortal  în zona ”Cartierul verde”. Au fost implicate un TIR și 2 autoturisme

În după-amiaza zilei de vineri, 21 octombrie a.c., în jurul orei 16:30, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vasile Goldiș” al județului Arad a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 79, în zona Cartierul Verde, eveniment în care au fost implicate două autoturisme și un automarfar.

 

La fața locului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Arad cu: o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, descacerarea ușoară și un echipaj SMURD, încadrate cu 10 subofițeri. În sprijinul echipajelor prezente au intervenit și trei ambulanțe SAJ.

 

În urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre care una încarcerată, în stare de inconștiență. S-a acționat pentru extragerea acesteia iar ulterior aceasta a fost preluată de către echipajul medical.

 

Din păcate victima prezenta leziuni incompatibilitate cu viața iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului SAJ.

 

Celelalte trei victime sunt în stare stabilă, conștiente și cooperante.

Acestea au fost preluate de echipajul SAJ și transportate la Spitalul Județean Arad

La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 16.25, a avut loc un accident rutier pe D.N.79, în afara localității Zimand Cuz.

 

Din cercetări a reieșit că o femeie de 39 de ani, din municipiul Arad care conducea un autoturism pe D.N.79 din direcția Arad spre Zimand Cuz, la km 8+400 m în timpul efectuării unei manevre de depășire a intrat în coliziune cu un autotractor în cuplu cu semiromorcă condus de un cetățean bulgar de 70 de ani, care se deplasa pe sensul opus, ulterior autotractorul s-a răsturnat pe partea carosabilă intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Ignești.

 

În urma impactului a rezultat decesul bărbatul de 43 de ani, rănirea gravă a unui pasager de 36 de ani și rănirea ușoară a celorlalți conducători auto.

 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” Transmite IPJ Arad.



.