14 octombrie – Sfânta Cuvioasa Parascheva. Ce nu ai voie să faci în această zi

Data publicare: Vineri, 14 Octombrie, 2022 Total: 570 accesari

14 octombrie – Sfânta Cuvioasa Parascheva. Ce nu ai voie să faci în această zi

Pe 14 octombrie, ziua în care este sărbătorită Sfânta Parascheva este marcată cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. 

 

În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, credincioșii obișnuiesc să meargă în pelerinaj la moaștele acesteia, la Iași, dar și să respecte mai multe tradiții, obiceiuri și superstiții. 

 

De Sfânta Parascheva credincioșii nu trebuie să muncească în gospodărie, să spele rufe, să calce sau să coasă. Se spune că cei care fac toate aceste lucruri vor avea parte de rele și se pot alege cu dureri de cap sau probleme cu ochii. 

 

Potrivit unei superstiţii străvechi, fetele care spală și cos în această zi vor rămâne nemăritate. Nici bărbații nu au voie să muncească de Sfânta Parascheva.

 

În ziua de 14 octombrie nu se mănâncă nimic până la ora 12, atunci când se termină slujba închinată Sfintei Cuvioase.

 

De Sfânta Parascheva nu este bine să se consume nuci, castraveți sau orice alte fructe care au forma crucii. Se spune că acest lucru aduce pagubă și necazuri.

 

Pe 14 octombrie, ziua în care se face pomenirea Sfintei Parascheva, se spune că nu e bine ca oamenii să fie zgârciți, ci este o zi în care credincioșii ar trebui să fie mai darnici cu cei din jur.

 

Tradiția creștină spune că cei care sunt zgârciți vor avea parte de pagube materiale și sărăcie întregul an.

 

Tot de Sfânta Parascheva  sunt interzise certurile astfel că cei care spun vorbe urâte în această zi vor atrage energiile negative și toate le vor merge pe dos.

 

În trecut, oamenii obișnuiau să facă previziuni despre vreme pe 14 octombrie, de Sfânta Parascheva. Tradiția spune că dacă în această zi este soare, atunci așa va fi în toate zilele de sărbătoare de peste an. 

 

Sursa: stirilekanald.ro