Cetățenii comunei Vladimirescu vor primi terenurile statului care se află în propriile grădini

Data publicare: Marti, 11 Octombrie, 2022 Total: 788 accesari

Cetățenii comunei Vladimirescu vor primi terenurile statului care se află în propriile grădini

După ani de zile, când oamenii au fost "coproprietari" cu statul sau comuna/orașul pe terenurile aflate în propriile grădini, unde au construcțiile (locuințele) proprietate privată, iar legile apărute în acest sens nu au putut fi aplicate, a apărut Legea nr. 263/2022 care aduce modificări Legii nr. 18/1991 - legea fondului funciar, care reglementează trecerea acestor teneruri în proprietatea actualilor deținători de construcții (locuințe).

 

Instituția Primarului comunei Vladimirescu, prin reprezentantul legal, primarul Mihai Mag a demarat, prin aparatul de specialitate, acțiunile necesare pentru ca, cetățenii comunei Vladimirescu și din satele aparținătoare, să beneficieze de prevederile acestei legi cât mai repede posibil.

 

Astfel, primarul Mag Mihai a dispus ca fiecare cetățean care a depus cerere mai veche, prin care solicitau împroprietărirea cu terenul aferent statului sau comunei, să fie înștiințat în scris, că se poate prezenta la sediul primăriei să-și reînnoiască dosarul.