Sonda spațială a NASA a lovit cu succes asteroidul Dimorphos, aflat la 11 milioane de kilometri de Pământ, în primul test de deviere al unui obiect spațial. Modificarea traiectoriei acestuia va fi confirmată sau nu, în săptămânile următoare

Data publicare: Marti, 27 Septembrie, 2022 Total: 977 accesari

Sonda spațială a NASA a lovit cu succes asteroidul Dimorphos, aflat la 11 milioane de kilometri de Pământ, în primul test de deviere al unui obiect spațial. Modificarea traiectoriei acestuia va fi confirmată sau nu, în săptămânile următoare

Azi noapte, 26/27 septembrie, la ora 2.14 minute (ora României), sonda DART, cu o greutate de 570 de kilograme a lovit cu o viteză de 24.000 de km/h asteroidul care cântărește peste 5 milioane de tone și are un diametru de peste 160 de metri.

 

Înainte de coliziune, un mic satelit în formă de cub a fost lansat de sonda DART, cu misiunea de a confirma impactul. NASA a confirmat faptul că DART a lovit cu o eroare de 17 metri (acceptabilă) Dimorphos și a explicat că misiunea este un succes, chiar dacă nu știm deocamdată dacă DART a deviat sau nu Dimorphos de pe traiectoria sa. Aceasta va fi recalculată de astronomi în următoarele săptămâni, dar testul în sine a constat în capacitatea unei nave terestre de a se ghida singură, la milioane de kilometri de Pâmânt, în urmărirea și interceptarea unui corp ceresc.

 

Oamenii de știință au explicat că, spre deosebire de scenariile de filme, o apărare eficientă a Terrei nu și-ar putea propune să distrugă un asteroid, care s-ar sparge apoi în mii de bucăți, mult mai greu de urmărit fiecare, ci doar să-i devizieze puțin traiectoria, ceea ce, pe o distanță de milioane de kilometri, ar face diferența. În cazul lui Dimorphos, NASA se așteaptă ca viteza pietrei spațiale (care are totuși mărimea unui stadion) să încetinească cu doar 1%.

 

Purtătorul de cuvânt al NASA, Glen Nagle a spus că testul este abia primul dintr-o serie de “misiuni de protecție planetară”: “Vrem să avem o șansă mai mare decât au avut dinozaurii în urmă cu 65 de milioane de ani. Tot ce puteau ei face era să se uite în sus și să spună vai, un asteroid!” Nagle face referire la teoria potrivit căreia dinozaurii au dispărut ca urmare a schimbărilor climatice produse de lovirea Pământului de către un asteroid.

 

Deși niciun asteroid cunoscut cu o dimensiune mai mare de 140 de metri nu are o șansă semnificativă de a lovi Pământul în următorul secol, se estimează că au fost identificate până acum abia 40% dintre pietrele spațiale care vor trece prin apropierea planetei noastre.

 

Misiunea DART nu a reprezentat nicio amenințare pentru umanitate, pentru că Dimorphos a fost ales ca țintă tocmai pentru că traiectoria sa nu se intersectează nicicum cu cea a Terrei.


sursa: biziday.ro