Clubul Constructorilor Liberali - întâlnire de lucru la Ghioroc

Data publicare: Luni, 19 Septembrie, 2022 Total: 1260 accesari

Clubul Constructorilor Liberali - întâlnire de lucru la Ghioroc

Clubul Constructorilor Liberali din Arad s-a întrunit zilele trecute într-o ședință de lucru la sala ”Imperial” din Ghioroc.

 

Cei aproape 100 de participanți, constructori, arhitecți, primari din județ și alți invitați au fost întâmpinați cu un cuvânt de bun venit de către gazdele evenimentului, primarul comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan și omul de afaceri, Cristian Mureșan.

Președintele Clubului Constructorilor Liberali, Dorin Stanca și secretarul general, Traian Vlaicu, le-au mulțumit participanților pentru prrezență și i-au nominaliizat pe invitații speciali, respectiv președintele CJ Arad, Iustin Cionca, însoțit de cei 2 vicepreședinți, Ionel Bulbuc și Răzvan Cadar.

 

Odată încheiată partea cu formalitățile de primire șii prezentare s-a trecut la dezbaterile propriu-zise. Leonid Gheoghiță, inspector șef al Inspectotarului Județean de Construcții Arad a prezentat aspecte legate de Codul Constructiilor, iar expertul în fonduri europene, Sandu Dămăcuș a vorbit despre implementarea proiectelor de dezvoltare locală, după care au urmat discuții pe tema acestor subiecte și nu numai.

 

Clubul Constructorilor Liberali este o entitate formată din specialisti în sectorul constructiilor (ingineri, arhitecti), antreprenori. PVC pipe locator

 

Întâlnirile periodice sunt organizate in diverse locatii din județul Arad, fiind un forum de dezbatere , beneficiind de suportul diversilor specialisti din sectorul constructiilor.

 

Dorim să oferim suport de specialitate atât parlamentarilor, venind în intâmpinarea lor cu propuneri legislative, cât si administratiilor locale. Astfel, avem propuneri pertinente de îmbunătătire a legislației în domeniul constructiilor pe care le înaintăm Parlamentului României, cât si un suport oferit administratiilor locale, dar si investitorilor care doresc să construiască”, a precizat președintele clubului, Dorin Stanca.