Florin Hidișan, fost fotbalist la UTA, a murit la doar 40 de ani de cancer

Data publicare: Luni, 12 Septembrie, 2022 Total: 1061 accesari

Florin Hidișan, fost fotbalist la UTA, a murit la doar 40 de ani de cancer

Fostul mijlocaș Florin Hidișan s-a luptat cu o formă severă de cancer la stomac, boala agravându-se în perioada recentă.

 

În ultimele săptămâni, Florin a făcut față din ce în ce mai greu chimioterapiei. Ajunsese să cântărească doar 43 de kilograme, iar în cele din urmă, corpul i-a cedat. Florin Hidișan a decedat la doar 40 de ani.

 

Florin spera să ajungă în SUA pentru tratament, însă costurile necesare erau uriașe.

 

Pentru sprijinul lui Florin Hidișan se adunaseră 20.000 de euro din donații în cadrul campaniei „Inima Sportului”, inițiată de GSP. Sora lui Florin, Elena, le-a mulțumit tuturor celor care l-au ajutat pe fostul fotbalist. 

 

Îmi pare rău. Condoleanțe familiei! Îl știam foarte bine, am fost colegi la FC Argeș. Fratele meu a fost coleg cu el, chiar țineau legătura, vorbeau aproape zilnic. Din păcate, asta e viața. Astea sunt marile probleme, nu că pierde cineva un meci”, a transmis antrenorul FCSB, Nicolae Dică.


Cosmin Pașcovici, coleg cu regretatul Hidișan la UTA, a transmis un mesaj tulburător: „Dumnezeu să te ierte, Hidi! Te rog să ai grijă de Denis acolo sus!”.

 

CV Florin Hidișan

 

-Născut pe 24 iunie 1982, la Râmnicu Vâlcea;

 

-În Liga 1, a jucat 107 meciuri și a marcat 7 goluri;

 

-În Liga 2, a disputat 110 partide și a înscris de 8 ori;

 

-A jucat în carieră, ca mijlocaș, pentru Industria Sârmei Câmpia Turzii, Internațional Pitești, FC Argeș, CS Otopeni, FC Brașov, UTA, Pandurii și U Cluj.

 

sursa: gsp.ro