Amenzi de 14.000 lei pentru lipsa măsurilor de combatere a ambroziei

Data publicare: Joi, 08 Septembrie, 2022 Total: 605 accesari

Amenzi de 14.000 lei pentru lipsa măsurilor de combatere a ambroziei

În urma verificărilor întreprinse pe teren de către polițiștii locali arădeni cu atribuții de protecția mediului, pe linia combaterii buruienii ambrosia s-a constatat faptul că acțiunile privind combaterea acesteia, prevăzute de legislația în domeniu, nu au fost întreprinse.

 

Pentru neluarea măsurilor stabilite în sarcina acestora, s-a procedat la aplicarea de amenzi contravenționale însumând 14.000 lei, având în vedere nerespectarea prevederilor Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, respectiv a metodologiei de aplicare, aprobată prin HGR 707/2018.

 

Reamintim că deținătorii/proprietarii/administratorii terenurilor de pe raza municipiului Arad, au obligația de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, cu atât mai mult în perioada de înflorire când efectul alergen este la potențial maxim.

 

Nerespectarea normelor legale în domeniu se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.