Polițiștii Secției 10 Rurală Gurahonț au depistat luni, 6 septembrie, un bărbat de 43 de ani, din Cermei, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Lazuri, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,38 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Pe D.N. 79/A, în Almaș, un tânăr de 19 ani, din localitate, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În noaptea de 5/6 septembrie a.c., un bărbat de 32 de ani, din Lipova, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat în localitate.
Toți cei în cauză sunt cercetați penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.