Șoferii arădeni au fost loviți sâmbătă de ”fulger”

Data publicare: Luni, 05 Septembrie, 2022 Total: 960 accesari

Șoferii arădeni au fost loviți sâmbătă de ”fulger”

În după-amiaza și seara zilei de sâmbătă, 3 septembrie a.c., polițiștii rutieri arădeni au desfășurat o acțiune fulger în mediul rural și urban, pentru depistarea conducătorilor de vehicule care nu respectă legislația privind consumul de alcool și substanțe interzise.

 

În cadrul activităților, au fost aplicate 407 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 108.000 lei, dintre care 162 pentru depășirea vitezei legale, 3 pentru consum de alcool, celelalte pentru alte abateri.

 

Au fost reținute 27 permise de conducere, și retrase 16 certificate de înmatriculare.

 

Polițiștii au întocmit 3 dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, fiind depistată o persoană care avea în posesie droguri.

 

Exemplu:

 

Polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat în municipiu, pe Calea Romanilor, un autoturism condus de un bărbat din Arad, care avea asupra sa, într-un pachet de țigări, două țigări confecționate artizanal, dintr-o substanță susceptibilă a fi cannabis. Cercetările sunt continuate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate.

 

Aceste acțiuni sunt desfășurate permanent, în municipiu și județ.