Părintele Constantin Necula va conferenția la Arad

Data publicare: Luni, 22 August, 2022 Total: 878 accesari

Părintele Constantin Necula va conferenția la Arad

Preotul Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, cunoscut publicului pentru numeroasele sale apariții la conferințe și dezbateri televizate, autor de cărți, studii și articole de specialitate, dar și un îndrăgit al copiilor și tinerilor, va conferenția la Arad.

 

Conferința va avea loc Vineri, 26 August 2022, ora 19:00, la Sala Polivalentă din Arad, iar tema pe care o propune părintele este „Fericit omul. Bucuria credinței mărturisite”.

 

Aceasta va fi precedată de un program național-folcloric oferit de Grupul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin” și orchestra „Rapsodia” din Arad.

 

Se promite a fi o seară cu totul deosebită, în care credința și frumoasa tradiție românească se vor uni spre a încânta sufletele și mințile celor prezenți.

 

Intrarea este liberă.