Activități preventive ale polițiștilor Biroului Siguranță Școlară la Asociația Sfinții Martiri Brâncoveni

Data publicare: Vineri, 05 August, 2022 Total: 956 accesari

Activități preventive ale polițiștilor Biroului Siguranță Școlară la Asociația Sfinții Martiri Brâncoveni

La data de 02 august a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu reprezentanți ai D.G.A.S.P.C Arad au desfășurat o activitate preventivă cu copiii din cadrul Asociației Sfinții Martiri Brâncoveni, pe linia prevenirii consumului de droguri și alte substanțe interzise.

 

Polițiștii au transmis informații privind efectele pe termen scurt, mediu și lung ale substanțelor psihoactive asupra sănătății consumatorilor dar și aspecte privind consecințele penale.

 

Discuțiile au fost interactive, tinerii oferind un feedback pozitiv totodată concluzionând faptul că distracția și starea de bine pot fi dobândite în mod sănătos prin activități fizice, petrecând timp cu prietenii de aceeași vârstă sau în natură, ascultând muzică sau dansând.

 

Aceste activități educative vor continua și în perioada următoare, pe toată durata vacanței școlare.