Alte 7 victime pe ”drumul expres” Arad-Horia-Șiria. Deși patrulează non-stop, Poliția pare neputincioasă pe această șosea

Data publicare: Joi, 04 August, 2022 Total: 1058 accesari

Alte 7 victime pe ”drumul expres” Arad-Horia-Șiria. Deși patrulează non-stop, Poliția pare neputincioasă pe această șosea

În această seară, 4 august, în jurul orei 19:00, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier între localitățile Horia și Șiria, în care au fost implicate două autoturisme.

 

De îndată, un echipaj SMURD s-a deplasat la locul intervenție iar în sprijinul acestuia au intervenit și două echipaje SAJ.

 

În urma accidentului au rezultat 7 victime, dintre care un minor, conștiente și cooperante, neîncarcerate.

 

Acestea au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale prezente și transportate la spital, după cum urmează:

 

-Echipajele SAJ au transportat la spital 2 victime;

-Echipajul SMURD a transportat o victimă.

 

Patru victime au refuzat transportul la spital.

 

Pentru decuplarea bornelor și asigurarea măsurilor PSI, un echipaj SVSU a fost prezent la locul producerii accidentului.

Update:

”La data de 04 august a.c., in jurul orei 19, a avut loc un accident rutier pe D.J.709, în afara localității Șiria.

 

Din cercetări a reieșit că un bărbat de 19 ani, din localitatea Galșa, care conducea un autoturism pe D.J.709 dinspre Șiria spre Horia la km 21+900 intra în coliziune cu un autoturism condus de un alt tânăr de 19 ani, din localitatea Șiria.

 

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a 3 persoane, pasageri în autoturisme, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

 

Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidental”, transmite Biroul de Presă al IPJ Arad.