”Hulk din Brazilia” a vrut bicepși uriași, dar a murit după ce a ignorat sfaturile medicilor. El și-a injectat ani la rând o substanță toxică

Data publicare: Joi, 04 August, 2022 Total: 1259 accesari

”Hulk din Brazilia” a vrut bicepși uriași, dar a murit după ce a ignorat sfaturile medicilor. El și-a injectat ani la rând o substanță toxică

Valdir Segato, un culturist supranumit ”Hulk din Brazilia”, devenit star pe rețelele sociale datorită fizicului său ieșit din comun, a murit chiar în ziua în care a împlinit 55 de ani.

 

Fost muncitor în construcții, Segato a adunat peste 1,5 milioane de urmăritori pe rețelele sociale în ultima perioadă. Brazilianul a folosit ani la rând injecții cu synthol, o substanță compusă în mare parte din ulei sintetic, alcool și analgezice, pe care o folosea pentru a-și menține biicepșii uriași, dar care, în cele din urmă, i-a adus moartea.

 

Se pare că Valdir Segato a acuzat probleme de respirație și a fost transportat la spital, unde a murit, cel mai probabil, din cauza unui atac de cord, chiar de ziua sa.

 

Un vecin al lui ”Hulk din Brazilia” a povestit ce s-a întâmplat cu celebrul culturist în ultimele ore de viață: ”A venit și a bătut la ușa mamei mele, spunând: `Ajutor, sunt pe moarte!` Alți vecini l-au urcat în mașină și l-au dus de urgență la spital, unde s-a prăbușit la recepție. Cred că a făcut atac de cord”, a spus acesta, citat de The Sun.

 

Nu a fost prima dată când Segato a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă până acum medicii au reușit să-i salveze viața. ”Hulk”, originar din Sao Paolo, a ignorat sfaturile de a renunța la injecțiile cu synthol, totul pentru a rămâne o vedetă pe internet.

 

În 2016, Valdir Segato spunea: ”Oamenii îmi zic Hulk, Schwarzenegger sau He-Man tot timpul și îmi place. Mi-am dublat bicepșii, dar îi vreau și mai mari. Doctorii mi-au spus să mă opresc, dar e decizia mea să folosesc în continuare (n.r.- synthol) pentru că așa vreau, așa îmi place”.

 

Synthol este una dintre cele mai controversate substanțe folosite în culturism. Poate produce rezultate mari imediat, dar 100% artificiale. Conține un amestec de acizi grasi C8-C12. Acest ulei este amestecat cu cantități mici de lidocaină, un anestezic local, pentru a reduce durerea la injectare. Mai conține și puțin alcool pentru efectul antimicrobian. Poate provoca atac de cord, dificultăți de respirație și umflături pe corp.

 

Sursa: digisport.ro

Foto: @valdirsegato.oficial