Accident în lanț cu 12 victime în față la Indagrara

Data publicare: Luni, 01 August, 2022 Total: 1577 accesari

Accident în lanț cu 12 victime în față la Indagrara

 

Update 2:

 

”15 victime ale unui accident rutier, petrecut pe raza municipiului Arad – 14 adulți și un minor de 16 ani – au ajuns azi dimineață în Unitatea Primire Urgențe!

 

Medicii din UPU au efectuat investigațiile medicale în regim de urgență, majoritatea pacienților suferind contuzii și escoriații.

 

Unul dintre ei, în vârstă de  22 de ani, a suferit o fractură la gambă necesitând internare în Secția Clinică Ortopedie și Traumatologie, iar alți doi pacienți cu vârsta de 42 respectiv 52 de ani, diagnosticați cu policontuzii vor rămâne, de asemenea, sub supraveghere medicală”, transmite Biroul de Presă al SCJU Arad.

 

 

În coliziune au fost implicate un autoturism și două microbuze de transport persoane.

 

La prima evaluarwe este vorba despre 12 victime, toate conștiente,

 

A intervenit Detalamentul de pompieri Arad cu autospeciala transport personal și victime multiple, o autospecială cu modul descarcerare și stingere, 3 ambulanțe SAJ și o ambulanță terapie intensivă mobilă.

 

Au fost transportate la UPU 10 victime cu 3 ambulanțe SAJ, cu autospeciala de transport victime multiple și cu SMURD terapie intensivă mobilă.

 

Toate victimele sunt conștiente și stabile.





“În această dimineață, în jurul orei 07:45, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier în municipiul Arad, pe Calea Aurel Vlaicu (zona Indagrara), în care au fost implicate un autoturism și două microbuze de transport persoane.

 

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Arad, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin au intervenit patru echipaje SAJ.

 

În urma accidentului au rezultat 12 victime conștiente, cooperante.

Acestea au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale prezente și transportate la spital, după cum urmează:

 

-ATPVM a transportat la UPU 5 victime, (patru cod galben și una cod verde)

 

-Echipajele SAJ au transportat la spital 6 victime (3 cod galben și 3 cod verde)

 

-SMURD TIM a transportat o victimă (cod galben)

 

Pompierii arădeni au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.” Transmit reprezentanții ISU Arad.

 

Update:

 

Astăzi, 01 august a.c., în jurul orei 7.55, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiul Arad.

 

 

 

Din cercetări a reieșit că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Arad a condus un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, iar la intersecția cu strada Meșterul Manole ar fi intrat în coliziune cu un microbuz, condus de un bărbat de 54 de ani, din localitatea Fântânele, care se afla oprit la culoarea roșie a semaforului, microbuzul fiind proiectat într-un alt autoturismul din față, condus de o arădeancă de 30 de ani.

 

 

 

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a 14 persoane.

 

 

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul și luării tuturor masurilor legale care se impun”, informează Biroul de Presă al IPJ Arad.