Din 134 de camioane verificate pe drumurile județului Arad, doar 2 au fost depistate cu tonajul admis depășit

Data publicare: Joi, 28 Iulie, 2022 Total: 647 accesari

Din 134 de camioane verificate pe drumurile județului Arad, doar 2 au fost depistate cu tonajul admis depășit

Miercuri, 27 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier și de ordine publică, împreună cu reprezentanți ai Consiliului Județean Arad, au desfășurat o acțiune în județ, pe principalele drumuri naționale și județene, pentru verificarea legalității transportului de marfă, cu cântarul mobil din dotarea C.J.A.

 

Au fost verificate 134 de autovehicule, fiind aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.200 de lei, dintre care 4 pentru nerespectarea O.G. 37/2007 (timpii de odihnă), 2 la O.G. 43/1997 (depășirea masei maxime autorizate admise), iar celelalte pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 (curculația rutieră pe drumurile publice) și alte acte normative.

 

Polițiștii au reținut 3 certificate de înmatriculare și au dispus măsura imobilizării a 5 vehicule de transport marfă, pentru depășirea masei maxime admise și depășirea timpilor de odihnă.

 

Aceste activități au caracter permanent, fiind desfășurate periodic, în tot județul Arad.