Arădeanul Daniel Lazăr, dublu medaliat cu aur la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor

Data publicare: Marti, 26 Iulie, 2022 Total: 788 accesari

Arădeanul Daniel Lazăr, dublu medaliat cu aur la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor

Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, ediția 2022, au avut loc, în acest an, la Rotterdam (Olanda). O dată la doi ani, competiția aduce împreună polițiști și pompieri din toată lumea, care concurează la 63 de sporturi. La această ediție s-au înscris peste 10.000 de participanți.

 

Polițistul arădean, Daniel Lazăr, aflat la a 3-a participare, a visat să urce pe prima treaptă a podiumului, încă din 2017, când a participat pentru prima dată, la Los Angeles. În 2019, la Chengdu (China), a pășit deja pe podium, dar și-a dorit mereu aurul, pentru România și polițiștii arădeni.

 

Nu s-a lăsat descurajat de faptul că în 2021 evenimentul a fost amânat din cauza pandemiei, și a continuat antrenamentele.

 

Cu perseverență și ambiție, disciplină și mult antrenament, la ediția din acest an, organizată în perioada 21-31 iulie, Daniel și-a împlinit visul și a urcat pe prima treaptă a podiumului, cucerind aurul, la două categorii: judo-66 kg. și jiu-jitsu, 70 de kilograme.

 

O performanță uriașă a polițistului arădean, care, după câteva zile de vacanță, va relua antrenamentele pentru competiția din 2023, care se va desfășura la Manitoba (Canada).