Simion Apreutese, milionarul care vrea să preia UTA, primele declarații legate de cumpărarea echipei: „Aceste datorii trebuie supuse unui audit, trebuie verificată realitatea și legalitatea lor”

Data publicare: Marti, 12 Iulie, 2022 Total: 1219 accesari

Simion Apreutese, milionarul care vrea să preia UTA, primele declarații legate de cumpărarea echipei: „Aceste datorii trebuie supuse unui audit, trebuie verificată realitatea și legalitatea lor”

Actualul conducător al clubului UTA, Alexandru Meszar, a spus că cedează echipa pe gratis, dar adevărul ar fi altul! ProSport a discutat cu Simion Apreutese, afaceristul care dorește, alături de alți investitori, să preia clubul. Acesta susține că există datorii care apar de la zi la zi și că dorește un audit financiar serios înainte de a-și asuma investiții de milioane de euro. Meszar pare să grăbească lucrurile și nu ar dori analiza contabilă.

 

De mai bine de 3 luni, grupul de investitori format din Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudolf Vizental și Marius Grada,  încearcă să preia frâiele clubului din Arad.

 

Afaceriștii sunt dispuși să își asume datoriile clubului care se ridică la milioane de euro, însă doar în anumite condiții.

 

Mai exact, aceștia vor să facă un audit financiar pentru a fi siguri că știu în detaliu ce datorii urmează să achite. Pentru a afla care este situația la zi a negocierilor, ProSport l-a contactat pe Simion Apreutese, milionarul care dorește să patroneze UTA Arad.

 

În exclusivitate pentru ProSport, Apreutese a dezvăluit detaliile negocierilor dintre cele două părți și anunță care sunt planurile grupului de investitori pe care îl conduce, dacă vânzarea va avea finalitate:

 

„Afirmațiile reprezentantului conducerii se contrazic între ele. „Nu vrem bani dar să fie plătite datoriile la zi”; ne arată că de fapt conducerea clubului UTA încearcă să ofere o imagine pozitivă în fața suporterilor, dar în realitate dorește să primească imediat banii din creditările pe care le are în club. Ori în acest moment există semne de întrebare atât din punct de vedere al cuantumului acestor creditări cât mai ales în ceea ce privește proveniența lor”.

 

Afaceristul spune că i-au fost prezentate datoriile până la 31 martie, dar de atunci și până în acest moment, tot apar alte datorii:

 

”Aceste datorii trebuie supuse unui audit, trebuie verificată realitatea și legalitatea lor. Sunt niște pași firești care trebuie urmați și care nu pot fi evitați. Noi avem ultima referință legată de situația financiară a clubului în data de 31 martie, ori pentru a ne asuma niște datorii trebuie să vedem exact la cât se ridică și mai ales din ce anume provin. Pentru că noi știam de niște datorii iar acum aflăm că au mai apărut între timp și altele; inclusiv la actualul staff!”

 

Apreutese consideră că trebuie să investească mai multe milioane de euro pentru a duce clubul UTA la nivelul pe care îl dorește:

 

”Niciodată nu ne-am pus problema că am prelua clubul fără costuri, din contră suntem conștienți că reechilibrarea bugetului și creșterea nivelului clubului, ne va costa câteva milioane de euro. Este clar că, deși prezentată ca o gratuitate, preluarea clubului se face cu active și pasive, adică în momentul semnării preluăm toate datoriile și le achităm la diverse termene, în funcție de scadențe. Apoi, atâta timp cât UTA are un deficit între venituri și cheltuieli, funcționând pe minus, este evident că vom avea un aport al asociaților pentru a echilibra bugetul. La fel cum există și un plan de investiții pe care îl dorim implementat”.

 

În final, Simion Apreutese laudă performanța sportivă a clubului, dar în același timp îi arată cu degetul pe actuali conducători ai clubului pentru că au produs datorii:

 

”Noi considerăm că profesionalizarea și implementarea unui management care să producă bani sunt condiții obligatorii pentru un club cu adevărat profesionist. Dincolo de succesele sportive de până acum, pe care nu le contestăm, actualul management a produs datorii. Acest tip de management trebuie modificat iar pentru asta e nevoie ca cei care își asumă acoperirea acestor datorii, să aibă pârghiile pentru a-și asuma această responsabilitate, a declarat Simion Apreutese, în exclusivitate pentru ProSport.

 

sursa:prosport.ro

foto:Facebook