Distracția poate fi dobândită sănătos. Polițiștii arădeni au organizat întâlniri cu copiii instituționalizați în case de tip social

Data publicare: Luni, 27 Iunie, 2022 Total: 632 accesari

Distracția poate fi dobândită sănătos. Polițiștii arădeni au organizat întâlniri cu copiii instituționalizați în case de tip social

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Direcției Generale de Asistentă Socială și Protecția Copilului Arad, și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Arad, au organizat, pe tot parcursul acestei săptămâni, întâlniri cu copiii instituționalizați în case de tip social, din județul nostru.

 

Tema discutată a fost distracția: modalități de petrecere a timpului liber fără consum de alcool, droguri și alte substanțe. Copiilor le-au fost prezentate efectele pe termen scurt, mediu și lung al consumului de alcool, tutun și substanțe interzise, asupra psihicului și sănătății consumatorilor.

 

Tinerii au fost interesați de subiectele abordate si au concluzionat că distracția și starea de bine pot fi dobândite sănătos, prin exerciții fizice, sport, timp petrecut cu prietenii de vârsta lor, în mijlocul naturii, ascultând muzică sau dansând.

 

Astfel de activități educative vor continua pe toată durata vacanței școlare.